Influenţa familiei asupra vârstnicului Pentru bătrân, familia reprezintă un factor un factor vital esenţial, conduita acesteia influenţându-i în mod apreciabil starea de sănătate, calitatea acesteia, starea de sănătate. Familia şi numai familia întreţine la bătrâni condiţia viabilă de identitate şi apartenenţa la condiţia de sine. Retragerea persoanei vârstnice din activitatea profesională, din circuitele sociale aferente acesteia, îi impune retragerea şi pierderea de responsabilităţi profesionale şi sociale, ceea ce îl determină la o centrare accentuată pe relaţiile de familie, unde găseşte de multe ori o insuficientă înţelegere. S-a stabilit pe cercetărilor că sistemul de relaţii în cadrul familiei, climatul psihologic şi afectiv influenţează dezvoltarea şi formarea organizaţiilor tinere, sănătatea generaţiei de mijloc şi cu deosebire a celei vârstnice. O serie de mutaţii impuse familiei de corelaţia societăţii contemporane a determinat schimbarea statului familial al persoanei şi a rolurilor derivate din acest statut-responsabilităţii, drepturi, autoritate, grade de autonomie. Se produc schimbări în atitudinea membrilor nevârstnici ai familiei, care nu mai respectă statutul anterior al vârstnicului şi acest lucru n-ar fi încă atât de nefavorabil vârstnicului , cât este bruscheţea, lipsa de tact şi de pregătire cu care se face această schimbare. Familia influenţează prin comportamentul ei şi prin poziţia ei faţă de vârstnic, sănătatea acestuia, însă influenţele potfî pozitive sau negative. Cercetările psiho-sociologice au constatat că există o mai bună stare de sănătate a bătrânului care îşi petrece duminicile în mijlocul unei familii compusă din trei generaţii, decât a aceluiaşi care trăieşte departe de ai săi (la propriu şi la figurat), singur. Şi totuşi, cercetările sociologice efectuate într-o ţară vest-europeană constată că dintre persoanele vârstnice trăind singure, numai 37% păstrează contacte cu familia. Familia multigeneraţională de astăzi seamănă tot mai puţin cu cea din trecut, ea suferă mutaţii cu un determinism complex, astfel, familia-alianţă tradiţională şi chiar legăturile de sânge se transformă evoluând spre "familia-fuziune" şi familia monoparentală, tipuri care devin tot mai frecvente coabitarea scade, asistenţa publică, preiau o parte din obligaţiile tradiţionale care reveneau familiei. Familia care îşi izolează cu uşurinţă şi fără justificare bătrânul comite nu numai un act de nerecunoştinţa, ci îi subminează acestuia sănătatea, grăbindu-i regresia, favorizând îmbolnăvirile. S-a stabilit că izolarea sa fizică şi afectivă constituie un factor cauzator sau precipitant al involuţiei. Rămânerea bătrânului pe cât este posibil în familie sau cât mai aproape de aceasta, cu contacte strânse este o premisă de bază pentru menţinerea sănătăţii sale. Medicul, comunitatea, grupurile asociative de benevoli, serviciile de ajutor Ia domiciliu sunt pârghiile punerii în practică a acestei cerinţe esenţiale pentru sănătatea şi calitatea vieţii unui bătrân. O familie în care relaţiile au fost construite pe temeliile fireşti ale dragostei şi stimei, ale respectului reciproc şi întrajutorării, ale comprehensiunii, trebuie să găsească antidoturile mutaţiilor nefavorabile bătrânului, pentru ca acesta să li se adapteze treptat, fără şocuri şi seisme. Studii psiho-sociologice în diferite ţări vest-europene asupra suportului familial al vârstnicului deficient, arată că acest suport este (poate fi) realizat fie de către partenerul de viaţă (36% din cazuri), fie de către copii sau fraţi / surori. Sarcina îngrijirii este preluată mai frecvent de femei şi de un singur membru al familiei şi mai rar de către un sistem familial. Modificările demografice determinate de îmbătrânirea populaţiei au determinat apariţia vârstnicilor în mai multe generaţii - părinţi, bunici, străbunici, vârstnicul aflat la sfârşitul vieţii având adesea un descendent direct ale cărui calităţi fizice sunt în declin (copiii unei persoane de 80-90 de ani au şi ei vârste între 60-70 de ani). Astfel, străbunica de 90 de ani ajunge în îngrijirea unei nepoate de 55 de ani, care se împarte între îngrijirea propriei mame de 75 de ani şi a nepoatei de 15 ani. De aceea, înainte de a judeca posibilitatea rămânerii în familie a unui vârstnic dependent, trebuie identificate dificultăţile reale ale familiei în a-şi asuma supravegherea, îngrijirile, suportul moral. Fie că mediul bătrânului dependent este familia, fie că este instituţia de long sejour, nevoile sale se cer satisfăcute în toate componentele lor, corporale şi de igienă, autonomie şi mobilitate, securitate, comunicare, ataşament valorizare.

L'influenza della famiglia sugli anziani Per gli anziani la famiglia è un fattore vitale essenziale, il suo comportamento influenza in modo apprezzabile la sua salute, la sua qualità, la sua salute. Solo la famiglia e la famiglia mantengono nell'anziano la condizione vitale di identità e di appartenenza alla condizione di sé. Il ritiro dell'anziano dall'attività professionale, dai circuiti sociali a lui legati, impone il ritiro e la perdita di responsabilità professionali e sociali, che lo determinano ad un'accentuata focalizzazione sui rapporti familiari, dove spesso trova una comprensione insufficiente. È stato stabilito sulla ricerca che il sistema di relazioni all'interno della famiglia, il clima psicologico e affettivo influenza lo sviluppo e la formazione delle organizzazioni giovani, la salute della generazione media e soprattutto degli anziani. Una serie di mutazioni imposte alla famiglia dalla correlazione della società contemporanea ha determinato il mutamento dello stato familiare della persona e dei ruoli derivati ​​da questo status-responsabilità, diritti, autorità, gradi di autonomia.Ci sono cambiamenti nell'atteggiamento dei membri anziani della famiglia, che non rispettano più il precedente status di anziani e questo non sarebbe poi così sfavorevole agli anziani, così come lo è la brusca, la mancanza di tatto e la preparazione con cui questo cambiamento è fatto. La famiglia influenza attraverso il suo comportamento e la sua posizione nei confronti degli anziani, la sua salute, ma le influenze possono essere positive o negative. La ricerca psico-sociologica ha rilevato che esiste uno stato di salute migliore del vecchio che trascorre le domeniche in mezzo a una famiglia di tre generazioni, rispetto allo stesso che vive lontano dalla sua famiglia (letteralmente e figurativamente), da solo . Eppure, una ricerca sociologica condotta in un paese dell'Europa occidentale rileva che degli anziani che vivono da soli, solo il 37% mantiene i contatti con la famiglia.La famiglia multigenerazionale di oggi è sempre meno come il passato, subisce mutazioni con un determinismo complesso, così la tradizionale famiglia di alleanze e anche i legami di sangue si trasformano evolvendosi in "famiglia fusion" e famiglia monoparentale, tipologie che stanno diventando sempre più frequenti convivenze. diminuisce, l'assistenza pubblica, subentra ad alcuni dei tradizionali obblighi che ricadevano sulla famiglia. La famiglia, che isola facilmente e ingiustificatamente il vecchio, non solo commette un atto di ingratitudine, ma mina anche la sua salute, affrettandone la regressione, favorendone le malattie. È stato stabilito che il suo isolamento fisico e affettivo è un fattore causativo o precipitante dell'involuzione. Rimanere il più anziano possibile in famiglia o il più vicino possibile ad essa, con stretti contatti è una premessa fondamentale per mantenersi in salute. Il medico, la comunità, le associazioni di volontariato, i servizi di assistenza domiciliare sono le leve per attuare questo requisito essenziale per la salute e la qualità della vita di una persona anziana.Una famiglia in cui i rapporti sono stati costruiti sulle basi naturali dell'amore e della stima, del rispetto reciproco e del mutuo aiuto, della comprensione, deve trovare al vecchio gli antidoti di mutazioni sfavorevoli, affinché possa adattarsi gradualmente, senza scosse e terremoti . Studi psicosociologici in diversi paesi dell'Europa occidentale sul sostegno familiare agli anziani disabili, mostrano che questo sostegno è (può essere) fornito dal compagno di vita (36% dei casi) o da bambini o fratelli. Il compito di cura è assunto più frequentemente dalle donne e da un solo membro della famiglia e meno spesso da un sistema familiare. I cambiamenti demografici causati da una popolazione che invecchia hanno portato all'emergere di anziani in diverse generazioni: genitori, nonni, bisnonni, gli anziani alla fine della vita hanno spesso un discendente diretto le cui qualità fisiche sono in declino (bambini di 80-90 anni gli anni hanno la loro età 60-70).Così, la bisnonna di 90 anni finisce alle cure di una nipote di 55 anni, che è divisa tra le cure della madre di 75 anni e la nipote di 15 anni. Pertanto, prima di giudicare la possibilità di permanenza in famiglia di una persona anziana non autosufficiente, occorre individuare le reali difficoltà della famiglia nell'assumere la supervisione, la cura, il sostegno morale. Che l'ambiente dell'anziano non autosufficiente sia la famiglia o l'istituto di lunga degenza, i suoi bisogni sono soddisfatti in tutte le loro componenti, fisiche e igieniche, autonomia e mobilità, sicurezza, comunicazione, attaccamento e valorizzazione.