Evoluţia afectivităţii la vârsta a III-a Există o anumită dezvoltare sau evoluţie a afectivităţii pe parcursul vieţii, astfel, pe măsură ce ne maturizăm, în urma diverselor experienţe plăcute sau neplăcute asistăm la conturarea unor forme afective tot mai complexe. La bătrâneţe, însă, lucrurile stau puţin diferit. Astfel s-a observat că are loc o anumită involuţie a proceselor psihice, iar afectivitatea nu este ocolită de acest fenomen, dimpotrivă, tulburările ei fiind dominante îşi pun pecetea pe întregul comportament al persoanelor mai în vârstă. Se poate spune că emoţiile devin mai primitive, iar dintre tulburările afectivităţii, stările depresive sunt întâlnite cel mai frecvent, ele determinând un dezechilibru atât în plan intern, cât şi extern prin perturbarea relaţiilor individului cu cei din jurul său, creându-se fenomene de dezadaptare. Totodată, având în vedere că la bătrâneţe ne confruntăm cu boala, cu apropierea morţii, se pare că la majoritatea persoanelor în vârstă starea de depresie este însoţită şi de o stare de teamă faţă de ideea morţii regretând perioadele fericite din viaţa individuală, iar aceste stări se pot accentua după pierderea partenerului sau a cunoştinţelor de vârstă apropiată. De multe ori se întâmplă ca bătrânii să fie marginalizaţi, izolaţi sau neluaţi în seamă, poate chiar bruscaţi tocmai de acele persoane ce le sunt apropiate şi dragi, acest lucru îndurerându-i profund, creându-le sentimente de frustrare şi inutilitate. In general, persoanele depresive se manifestă prin pesimism şi inhibiţie, nefericire şi nelinişte, negativism faţă de conversaţii şi greutăţi în activitatea de concentrare. Bătrânul preocupat cu precădere de propria persoană trăieşte o tensiune neplăcută şi devine iritabil la situaţii nesemnificative. Se pot întâlni două categorii de depresivi: agitaţii şi retardaţii. Primii sunt nervoşi, acuză frecvent cefalee, insomnie, nemulţumire, iar ultimii sunt lenţi, vorbesc încet sau rar, au mişcări stângace, nu au poftă de mâncare şi trăiesc sentimentul de abandon. Alt fenomen care se manifestă în cadrul tulburărilor afective la vârsta a treia este cel puţin de hipertrofiere a Sinelui, ca urmare a reportării la propria persoană a tuturor faptelor, şi de justificare a comportamentului prin dilatarea drepturilor personale şi atrofierea sensibilităţii. Persoana în cauză se comportă ca şi când nu-şi aparţine sieşi, emoţiile sunt reci şi lipsite de vioiciune, lucrurile se desfăşoară "ca în vis" şi este inhibată latura comunicaţională. Acestea se întâmplă mai ales în cazuri mai grave când intervine sindromul de depersonalizare ce se exprimă printr-o pierdere a identităţii personale. Acesta se poate accentua după stresuri prelungite manifestându-se asociat cu alte dezordini psihotice cum ar fi ipohondria, isteria etc. Manifestările personalizării sunt mai frecvente la femei, dar se pare că fenomenele nu sunt atât de violente ca la bărbaţi. In situaţii mai dificile, toate aceste tulburări pot degenera şi mai mult determinând la nivelul comportamentului manifestări aberante, precum: părăsirea temporară a domiciliului, vagabondaj, fuga de colectiv sau se pot asocia cu, consumul de alcool, chiar tentative de viol asupra persoanelor mai tinere, de preferinţă minore. Toate aceste abateri de la conduita (morală) normală semnifică o proastă adaptare şi integrare în colectiv, o lipsă de cooperare şi un pronunţat egocentrism. La această vârstă pot să aibă loc omucideri, automutilări şi chiar sinucideri, prin îndreptarea unei agresivităţi asupra propriei persoane sau asupra altor persoane. In urma unor studii de specialitate, s-a evidenţiat faptul că sinuciderile au o frecvenţă mai mare la bărbaţii trecuţi de vârsta de 55 de ani, în schimb la femei se remarcă o scădere netă a acestui fenomen după vârsta de 65 de ani. Dincolo însă de toate aceste neajunsuri, fiecare vârstă, inclusiv a treia, are farmecul şi frumuseţea sa, avantajele şi dezavantajele sale. La bătrâneţe putem fi în acelaşi timp mult mai detaşaţi de mărunţişurile vieţii, încununaţi de mai multă înţelepciune şi o mare capacitate de a ierta, lucru destul de dificil în etapele mai timpurii ale vieţii.

L'evoluzione dell'affettività all'età di III C'è un certo sviluppo o evoluzione dell'affettività nel corso della vita, quindi, man mano che maturiamo, a seguito di varie esperienze piacevoli o spiacevoli, assistiamo alla formazione di forme emotive sempre più complesse. Nella vecchiaia, tuttavia, le cose sono un po 'diverse. Così, è stato osservato che c'è una certa involuzione dei processi psichici, e l'affettività non è aggirata da questo fenomeno, al contrario, essendo i suoi disturbi dominanti, imprimono la loro impronta sull'intero comportamento delle persone anziane. Si può dire che le emozioni diventano più primitive e, tra i disturbi affettivi, gli stati depressivi sono i più comuni, provocano uno squilibrio sia interno che esterno interrompendo le relazioni dell'individuo con coloro che lo circondano, creando fenomeni di disadattamento.Allo stesso tempo, considerando che nella vecchiaia si affronta la malattia, con l'avvicinarsi della morte, sembra che nella maggior parte delle persone anziane lo stato di depressione sia accompagnato da uno stato di paura dell'idea della morte rimpiangendo i periodi felici di vita individuale, e questi stati possono peggiorare dopo la perdita di un partner o di un conoscente in età avanzata. Accade spesso che gli anziani vengano emarginati, isolati o ignorati, forse anche bruscamente da chi gli è vicino e dai propri cari, questo li ferisce profondamente, creando sentimenti di frustrazione e inutilità. In generale, le persone depresse si manifestano attraverso il pessimismo e l'inibizione, l'infelicità e l'ansia, la negatività nei confronti delle conversazioni e le difficoltà di concentrazione. Il vecchio, preoccupato principalmente della propria persona, sperimenta una tensione spiacevole e diventa irritabile in situazioni insignificanti. Esistono due categorie di depressione: agitazione e ritardo.I primi sono nervosi, lamentano spesso mal di testa, insonnia, insoddisfazione e i secondi sono lenti, parlano lentamente o raramente, hanno movimenti goffi, non hanno appetito e provano una sensazione di abbandono. Un altro fenomeno che si manifesta nei disturbi affettivi in ​​età avanzata è almeno l'ipertrofia del Sé, come risultato del transfert alla propria persona di tutti i fatti, e la giustificazione del comportamento dilatando i diritti personali e atrofia della sensibilità. La persona in questione si comporta come se non appartenesse a se stessa, le emozioni sono fredde e prive di vivacità, le cose si svolgono "come in un sogno" e il lato comunicativo è inibito. Questi si verificano soprattutto nei casi più gravi quando si verifica la sindrome di spersonalizzazione, che si esprime attraverso una perdita dell'identità personale. Può essere esacerbato dopo uno stress prolungato manifestandosi in associazione con altri disturbi psicotici come ipocondria, isteria, ecc. Le manifestazioni di personalizzazione sono più comuni nelle donne, ma sembra che i fenomeni non siano così violenti come negli uomini.In situazioni più difficili, tutti questi disturbi possono degenerare ancora di più provocando manifestazioni aberranti nel comportamento, quali: temporaneo abbandono della casa, vagabondaggio, fuga o possono essere associati al consumo di alcol, anche tentato stupro di persone più giovani, preferibilmente minori. Tutte queste deviazioni dalla normale condotta (morale) significano uno scarso adattamento e integrazione nel collettivo, una mancanza di cooperazione e un marcato egocentrismo. A questa età possono avvenire omicidi, automutilazioni e persino suicidi, dirigendo un'aggressione su se stessi o su altre persone. A seguito di studi specializzati, è stato dimostrato che i suicidi sono più comuni negli uomini di età superiore ai 55 anni, mentre nelle donne si osserva una netta diminuzione di questo fenomeno dopo i 65 anni. Ma al di là di tutti questi difetti, ogni età, compresa la terza, ha il suo fascino e la sua bellezza, i suoi vantaggi e svantaggi.Nella vecchiaia possiamo essere allo stesso tempo molto più distaccati dalle inezie della vita, coronati da più saggezza e da una grande capacità di perdonare, cosa piuttosto difficile nelle prime fasi della vita.